Despre vise şi roată

Justyna Kopania

Sentimentul de plenitudine atunci cînd descoperi cît de inteligent, inventiv, extraordinar de genial eşti dublat aproape simultan de perceţia faptului că lucrul/ideea/roata a fost deja descoperită. Confirmare şi deziluzie, Eu-ul lovit în aripa orgoliului; eşti dar nu eşti. Nu în asta constă misiunea noastră? Nu e în menirea noastră să descoperim la infinit lucrurile deja descoperite?

“Cu mult timp în urmă, înţelepţii Indiei n-au ezitat în a afirma despre această lume că este visul lui Dumnezeu. Aşa cum tu eşti Dumnezeul visului tău, pe care îl creezi în totalitate, în cel mai mic amănunt (este produs de creierul tău), în acelaşi fel Dumnezeu visează această lume, pe care o numim reală, până la ultimul detaliu. Puterea lui Dumnezeu de a crea această lume de vis a fost numită maya.Puterea iluziei. De ce face Dumnezu asta? Dar tu de ce visezi? Ştii? Un răspuns care a generat mari controverse a fost acesta: Dumnezeu se joacă. Acest joc divin a fost numit lila. Dumnezeu este asemenea unui copil, fără nici o grijă şi super-încântat de El însuşi (doar e perfect, nu?), încât nu mai are nimic de făcut decât să se joace. Iar jocul lui este de o complexitate de neimaginat, de o varietate incredibilă. Creativitatea lui Dumnezeu este debordantă”

Adrian Nuţă – Ghidul iluminării pentru leneşi