La început a fost visul
Misterios , poemul se încheagă într-un vis sub flashurile magice ale lanternei fermecate. Aladin în ţara visului color. Cei patruzeci de hoţi tupilaţi în nervurile lemnoase ale celei de a doua roate. Vîrtejuri, furtuni magnetice, noduri răscolite şi linie finală. Şarpele adormit călătoreşte iluzoric în ţara lui nu-ştiu-unde pentru a afla nu-ştiu-ce. Punct şi de la capăt.
Îndărătul pleoapelor lumină de stroboscop. În fulgerul multicolorat se prind bule transparent-strălucitoare ce se înfăşoară translucid în imaginea fulgurantă a unei Clipe. Timp cald la ţărmul unei mări vălurite. Plaja, lucirile apei şi chipul întreit al unui cuplu. Torsul gol al copilului ce-şi ridică mînuţele către chipul părinţilor. Trăsăturile femeii sînt destinse, relaxate, de o fericire inconştientă. Sînt.
Lumini rotitoare în cascade indigo pulsează accelerat în sensul acelor de ceasornic. Aterizez într-un alt cerc rotitor, mă cuprinde ca o mănuşă. Chipuri străine şi totuşi atît de familiare. Cercul se restrînge pînă la un iris cafeniu ce mă absoarbe. Întîlnesc senzaţia aceea mai reală decît orice real de care mi-e atit de sete în iluzoriu. O neaşteptată senzaţie de cald mă transformă într-o amforă cu apa de aur topit. Mi-e acasă şi n-aş mai pleca din culoare.
…………………………………………
Citeste mai mult: 2007 martie | vitralii
Misterios , poemul se încheagă într-un vis sub flashurile magice ale lanternei fermecate. Aladin în ţara visului color. Cei patruzeci de hoţi tupilaţi în nervurile lemnoase ale celei de a doua roate. Vîrtejuri, furtuni magnetice, noduri răscolite şi linie finală. Şarpele adormit călătoreşte iluzoric în ţara lui nu-ştiu-unde pentru a afla nu-ştiu-ce. Punct şi de la capăt.
Îndărătul pleoapelor lumină de stroboscop. În fulgerul multicolorat se prind bule transparent-strălucitoare ce se înfăşoară translucid în imaginea fulgurantă a unei Clipe. Timp cald la ţărmul unei mări vălurite. Plaja, lucirile apei şi chipul întreit al unui cuplu. Torsul gol al copilului ce-şi ridică mînuţele către chipul părinţilor. Trăsăturile femeii sînt destinse, relaxate, de o fericire inconştientă. Sînt.
Lumini rotitoare în cascade indigo pulsează accelerat în sensul acelor de ceasornic. Aterizez într-un alt cerc rotitor, mă cuprinde ca o mănuşă. Chipuri străine şi totuşi atît de familiare. Cercul se restrînge pînă la un iris cafeniu ce mă absoarbe. Întîlnesc senzaţia aceea mai reală decît orice real de care mi-e atit de sete în iluzoriu. O neaşteptată senzaţie de cald mă transformă într-o amforă cu apa de aur topit. Mi-e acasă şi n-aş mai pleca din culoare.
…………………………………………
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu