Lecturi si perceptii

Se întîmplă uneori să citesc şi apoi să constat că, în afară de porţia instantanee de divertisment pe  care o primesc în timpul lecturii nu am rămas cu nimic. Idei, personaje sau imagini, totul ascuns într-o ceaţă densă. Şi mult mai tîrziu, absolut din senin, prin cine ştie ce conexiune întîmplătoare, să mă trezesc în mijlocul unei amintiri atît de reale încît să pot jura că-mi aparţine, indiferent dacă este vorba de amintirea unui loc anume, a unui peisaj sau a unei întîmplări cu parfum de deja-vu şi puţin mai tîrziu, gîndirea logică să-şi vină în fire şi să-mi demonstreze tranşant că amintirea cu pricina era doar o mică scenă din cartea X a autorului Y...  Iar alteori, din toată cartea îmi rămîne o singură scenă care mă obsedează şi peste ani. Cum s-a întîmplat cu bătrînul care citea romane de dragoste  (Sepulveda) şi toată esenţa cărţii s-a concentrat în scena în care bătrînul (de condiţie modestă), îşi procură următorul roman, ajunge la coliba sa, i se face foame, îşi pregăteşte şi mănîncă o cină frugală, abia apoi începe să citească, se pierde în lectură în timp ce plouă torenţial, se aude (eu aud) zgomotul ploii în acoperişul colibei modeste din jungla tropicală şi, nu mai sînt foarte sigură, dar parcă se mai plimbă şi un tigru pe casă cu care se şi confruntă. Emoţia, aşteptarea, anticiparea plăcerii şi chiar prelungirea aşteptării ca potenţiator al unei plăceri ulterioare sporite, trăirea directă a cărţii şi transportarea totală într-o lume paralelă, pădurea luxuriantă şi ploaia cu muzica ei aproape palpabilă...da, pe acestea cred că le percep  foarte bine ...pînă în punctul în care aproape că mi-am însuşit scena în patrimoniul amintilor proprii.