DELIRIUM DE DUMINICA
Să presupunem că simţi o imperioasă nevoie să vorbeşti cu cineva, cu cineva pe care nu-l ai în faţa ta şi nici nu ai vrea să-l ai pentru singurul motiv, însă un motiv întemeiat, desigur, că nu ai poftă să ţi se servească replici pe care de altfel le anticipezi. Nu, nu, azi nu e una din zilele în care eşti calm, tolerant şi iubeşti universul en-gross. Azi eşti egoist, egocentric, individualist, vanitos, arogant şi cu nasul pe sus. Dar păstrezi totuşi, chiar fără voie, o fărîmă de umanitate, din omul bun şi pomul copt şi asta te enervează peste măsură.
- Tu vrei să fii rău! Păi fii rău, cine te opreşte? Bla-bla, morala, etica, intuiţia, cei şapte ani de-acasă..
- Da mai taci, odată, Voce, tu cine eşti de te bagi în seamă? gata, ciocu mic că-mi pierd bunătate de coerenţă.
- Dar ce-ţi veni de vrei să fii rău?
- Habar n-am, aşa mi-a venit. Am poftă se experimentez senzaţii noi.
- Ete na, te pomeneşti că n-ai fost rău niciodată.
- Poate că am fost, dar nu aşa, rău-rău, cu intenţie, doar din nebăgare de seamă, din dusu-m-am cu valul…parcă cine-a mai stat să psihanalizeze furtunile dintr-un pahar cu apă.
- Ei, ce să zic, minimalizezi, îţi găseşti scuze, ia lupa asta mai bine, ia priveşte…parcă ai ceva în ochi…?!
- Hmm…eşti caustic. De cînd, mă rog, Vocile sînt caustice? Măcar arată-te, îţi convine să te dai Înţelept cînd nu ai contur.
- Dar am contur, tu nu vrei să-ţi foloseşti ochii.
- M-ai prins. Da, nu mai vreau. Am şi ochelari. Îţi plac?
- “şi lasă caii verzi în umbra altui ceas…”
- Ce faci, ai înnebunit? Mă citezi? Crezi că mă loveşti cu propriile arme?
- Te-am lovit? Scuze…! M-o fi luat valul…
- HA! HA! …nu mai spune, VocIronico!
- Au şi filtru?
- Cine?
- Cum cine? Ochelarii! Sau doar apărători laterale?
- Au de toate. Dar, auzi? Nu vrei să vorbim despre altceva?
- Da’ ce, gata? Te-ai plictisit? Nu mai vrei să fii rău?
- Nu! E prea solicitant, am obosit. Vrei o cafea?
- Da, turcească. Ştii procedura: pui zahărul exact cînd dă apa în clocot, adaugi cafeaua, ai grijă să nu dai în foc…
- …păi nu mi-ar strica nişte bani…
- Lasă banii, ştii bine că nu te omori cu lustruitul aragazului…
- Ai dreptate!
- …laşi să se ridice amestecul de trei ori. Ai înţeles? nu mai mult de trei ori. Aici e tot şpilul. Apoi lasă să se aşeze.
- Am reţinut. Dar auzi, Vocile de unde ştiu să prepare cafeluţa turcească?
- Uite că ştiu, dar nu-ţi spun. Nu mă lasă Ei.
- Care Ei, bre? Cee, sînteţi mai mulţi? Mai multe? Acum? Aici? De unde-aţi apărut? E cazul să mă îngrijorez din pricina unei invazii astrale?
- Baţi cîmpii, ai citit prea multe cărţi din colecţia Paranormal.
- Mda. Dar tot mi-e teamă! Spune-mi o poveste să mă liniştesc.
- Bine, hai să vorbim despre altceva. Despre ce ţi-ar face plăcere să vorbim? Ceva care să te facă să priiinzi arrriiipi….
- Nuuu!!! Nu Red Bull!!!
- Ce vrei tu!
- Bine, atunci să vorbim despre nebuni!
- Eşti nebun!
- Sînt!
- Şi de ce îţi plac ţie nebunii, mă rog?
- Pentru că sînt interesanţi. Sînt frumoşi, ciudaţi, diferiţi, originali, pentru că nu sînt ca şi tot restul lumii.
- Foartee frumos! Eşti pe cale să mă convingi! Mai spune…
- Îmi plac nebunii pentru că rîd, cîntă şi dansează.
- Mulţi oameni, cîntă şi dansează dar nu sînt consideraţi nebuni…
- Nu mă mai întrerupe, îmi pierd şirul. Voiam să-ţi spun că pe nebuni nu e nevoie nici măcar să-i cunoşti, îi simţi, îi adulmeci, îi îndrăgeşti de la prima atingere, simţi că ai vrea să le întinzi braţele, să-i îmbrăţişezi aşa, pur şi simplu, îţi devin dragi, ţi-am spus, de nu se poate spune; şi nici măcar nu există explicaţii pentru asta.
- Măi, măi!
- Ştii ce e frumos? Pe nebun nu e nevoie să-l cunoşti, ţi-am mai spus, nu ai nevoie să-l ai în faţă, să-i vezi ochii sau zîmbetul…însă îi poţi pipăi sufletul, atingere tandră printre cuvinte, percepi vibraţia, simţi cum te trec valuri calde, te învăluie în toate nuanţele curcubeului…
- Ce moment liric. Nu cumva eşti îndrăgostit(ă)?
- …şi imaginaţia, da, imaginaţia îmbracă totul-tot în culori… Da, sînt!
- …ai mai spus…
- …şi sufletului îi cresc aripi şi devii aşa, uşor, fără să bagi de seamă, nebun la rîndu-ţi. Sufletul rîde, cîntă şi dansează, face piruete, nu-i pasă ce văd sau cred alţii, gura lumii slobodă…că el ştie una şi bună: iubeşte! El doar iubeşte, nu ştie altceva: aşa, simplu, cum ar respira.
- Frumoşi nebunii ăştia ai tăi! Sînt reali sau doar i-ai închipuit?
- Cît se poate de reali, dragă Voce. Priveşte în jur. E plină lumea de nebuni. Trebuie doar să renunţi la ochelari, să nu-ţi fie teamă şi să întinzi braţele să fii gata să dansezi în ploaie.
- Am plecat! Eşti nebun(ă)!!! Dar m-ai convins! Plec să mă îndrăgostesc şi eu!
- Fii iubită! Ne mai auzim!
- Cu siguranţă! Deschide ochii, braţele şi sufletul! Doar atît! Ba nu, şi dansează!
- Am fugiiiiiiiiit!!!
Dacă există eventuali cititori care au ajuns pînă la capăt îi rog să mă ierte pentru acest delirium de duminică. Mi-am propus să experimentez ceva, cum ar fi să scriu lăsîndu-mă purtată de cuvinte, fără să-mi fi propus concret subiect, obiect, finalizare. Doar cuvinte, cuvinte.
Dacă doriţi să încercaţi şi voi aş fi bucuroasă să vă citesc. Alina , Violeta , suzi , Oana Anca , Sincera , verbiaj , Ratonul-iscoditor şi oricine ar dori să se mai prindă în joc, vă invit să încercaţi, ideea este să nu vă propuneţi din start un subiect, doar să vă lăsaţi mîna purtată de cuvinte. Oare ce ar mai ieşi?
Cine dansează cu mine?
P.S. de precizare:
Alma: am vazut ceva dar n-am inteles leapsa
Alma: ce anume trb sa fac
Aprilia: AM COMPLETAT
Alma: aha
Aprilia: Dacă doriţi să încercaţi şi voi aş fi bucuroasă să vă citesc. Alina , Violeta , suzi , Oana Anca , Sincera , verbiaj , Ratonul-iscoditor şi oricine ar dori să se mai prindă în joc, vă invit să încercaţi, ideea este să nu vă propuneţi din start un subiect, doar să vă lăsaţi mîna purtată de cuvinte. Oare ce ar mai ieşi?
Alma: tot nu inteleg
Aprilia: sa incepi sa scrii orice fara sa ai in minte ceva stabilit. ca un dicteu.
ce-ti tuna in exact momentul cind tastezi
Alma: aa
Alma: am inteles
Aprilia: J
Citeste mai mult: 2007 iulie | vitralii - Part 5
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu