Sînt rea!!!
Cobor din taxi fiartă dar încă vie. Şoferul îşi ia rămas bun călduros şi nu numai metaforic. Îmi zîmbeşte ca unei viitoare pile şi relaţii ce i-ar face trecerea mai uşoară spre obţinerea rîvnitei fişe medicale. He he, crede el că mă impresionează cu un zîmbet. Îl las să zîmbească, eu oricum voi pleca în concediu, după mine potopul. Ce, parcă el mi-a făcut vreo reducere? Ba încă a mai şi sporovăit tot drumul. Şi nici mărunţiş nu avea, ba nici pastile orbit ca ălea de la market. Vino nene, că eşti major, te descurci tu. Aşa v-aţi învăţat toţi numai cu PeCeReul.
Pfiii, sînt rea. Sigur de la căldură.
Zece minute mai tîrziu ies victorioasă cu sacoşica de la alimentara din colţ. Apă plată, fructe, pîine şi scofeţele pentru pisici. La vreme de asta tre să fii nebun să găteşti. Fructe şi apă e destul, dacă nu mai rezişti şi te roade foamea din cale-afară mai poţi gusta şi din bunătăţile pisicii, la cum miros conservele astea, mmm….să tot fii pisic. Mănînci bunătăţuri, te întinzi lenevos, mai zgrapţeni o mobilă şi de la atît efort, gata, somnic şi somnic pe toate rufele albe uitate prin casă sau, eventual, în locurile mai de răcoare. Numai cu blana nu ştiu cum se descurcă, oare ar trebui să-mi tund motanul? Hmmm, cred că mi-ar spune dacă ar simţi nevoia unei schimbări de look.
În intersecţie, aşteptînd să treacă tramvaiul şi filozofînd aşa la probleme existenţiale motăneşti mă trezesc, la propriu, într-un scrîşnit de roţi. O maşină năucitoare, nu-ş ce marcă dar ce mai contează, cu toate ferestrele deschise şi daa, fără muzică la maxim???? Opreşte lîngă mine. Un cap se iţeşte pe geam. Ce-o mai vrea şi ăsta? Zice ceva dar procesez greu. Hmmm, parcă îl ştiu pe undeva. După ce vorbeşte cîteva paragrafe bune mă luminez şi eu.
Aha, chiar îl ştiu. E un fost.
De fapt, nici măcar un fost, un…cineva cu care ieşisem de cîteva ori acum…număr pe degete, ptiu, că nu-mi ajung…ei, să zicem aşa rotund că să fie vreo 22 de ani de-atunci. Hihi!!! Asta da memorie. Pe el! Nu pe mine.
Şi tot vorbeşte şi tot spune ceva, eu zic, da, nu, da, nu, mai dau şi din cap să nu par nepoliticioasă, ar putea crede că vorbeşte singur. Apoi văd că începe să se scotocească prin buzunare, caută şi caută, în final iese la iveală un telefon. Ups, na, că am încurcat-o. Îmi cere numărul. A treia oară în ultimii 22 de ani. Nu e rău. Pînă acum am schimbat vreo trei numere de telefon. Lasă, e bine şi aşa. Recit numărul bălmăjind ultimele cifre. Repetă după mine…7?…da…7. Sanchi balamaua!! Nu e 7. Dar el nu ştie. Încă.
O ho ho şi tri lu li…discursul final…ştii, vreu să te invit undeva, într-un loc frumos….Mă hlizesc dulce…sau strepezit, cum o fi ieşit? Mhhh, cam tîrziu. Se uită la mine, pare că n-a priceput, văd că-şi duce discursul la capăt.
- Aş vrea să ne vedem.
- Sigur, oricind ai o problemă mă găseşti. Altfel, nu…mie nu-mi plac locurile frumoase. Ca să vezi, sînt ciudată.
- Lasă, ai să vezi, nu se lasă el.
Ete na, n-o fi obişnuit să fie refuzat, brusc mi-am amintit de ce nu-mi plăcuse nici cu secole în urmă, aa nu, în ciuda ochilor lui albaştri de frumuşel de cartier şi a invidiilor stîrnite printre prietene. Vă place, cale liberă din parte-mi le spusesem.
Uite de-aia n-am eu acum maşină roşie bengoasă. Tz, tz, tz!
- Gata, plec, pa, ne mai vedem noi, ne mai auzim, desigur, vai ce frumos şi….îmi zîmbeşte laaarg, americăneşte, dezvelindu-şi dinţii. Uhhh, eroaaare!!! Care dinţi?
Păi bine, frumuşelule, dacă nu te-am vrut cînd erai june şi frumuşel, îţi par acum disperată să mă las dusă în locurile frumoase de un tip – eh, s-ar putea spune şi grizonat - şi fără trei dinţi din faţă?
Da, sînt rea, fraieră şi n-am maşină roşie bengoasă.
Citeste mai mult: 2007 iunie | vitralii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu