Soseaua Pacurari

.în autobuz, așteptînd nesfîrșit la semafor; am timp să absorb atmosfera... sau să observ...; în inima tîrgului, pot zice, căsoaie vechi cu pereți mîncați de vreme și vremuri. Curte interioară cu puzderie de rufe atîrnate pe sfori la uscat. Două fete tinere, brunete foarte, sporovăiesc la o masă de lemn din fundul curții, la o țigară. Un bătrîn rezemat de gard privește în gol strada. Casele au uși duble și ferestre deschise larg prin care întunericul se rostogolește afară în rotocoale. La cîteva ferestre larg deschise flutură cîrpe portocalii. Ușile din exterior nu au geamuri, lemnul este uscat, îmi închipui cum troznește noaptea... În fața ușilor de la intrare, mai tineri sau mai bătrîni, pe scaune. Privesc țintă spre strada mare. În afară de mașini nu prea ai ce vedea. Un cîine leneș doarme în mijlocul uliței. Alături, două femei spală rufele într-o balie. Două mămici tinere, cu fuste lungi, negre, mulate pe rotunjimi de zeițe ale fecundității, cu un plod între ele merg agale spre magazinul mixt. Cred că vor cumpăra sucul portocaliu care îți colorează dinții . Le văd un minut mai tîrziu învîrtind cu osîrdie în paharele de cafea și aprinzîndu-și țigările. Plodul scoate o limbă galbenă către autobuz. Îmi imaginez că acum 150 de ani totul arăta aidoma... sau pe aproape.
Gata, undă verde la semafor, ne-am urnit în sfîrșit. De cînd cu traseul ăsta nou am de parcurs o singură stație... Ce minune!